S-au scris multe informaţii şi date despre sucurile acidulate şi îndulcitorii de sinteză. Sper că au rămas puţini părinţi care mai oferă copilului lor aceste băuturi periculoase pentru sănătatea micuţilor. Din păcate însă majoritatea dintre ei optează pentru “sucurile naturale”.
Dar să vedem ce e natural în aceste sucuri.
Din păcate, apa e singura componentă naturală lipsită de calorii, care hitratează corpul. Pe rafturile magazinelor găseşti diverse “sucuri naturale”, cu pai – fără pai, cu desene, cu vitamine, cu multe “beneficii” pentru sănătatea copilului. Dar dacă te uiţi mai atent pe eticheta din spate ai să vezi că realitatea e alta: zahăr, concentrate natural din suc de fruce, acidifianţi şi apă.
Astfel, produsul natural pe care îl cupărăm este un sirop de zaharoză cu o cantitate extrem de mica de suc concentrat (10-30%), cu arome identic naturale, adică vorbind în E-uri: E330- acid citric, E300 – vitamina C, 160a – betacaroten, E952 – ciclamat de sodiu, E951 – aspartam, E950 – acetsulfam, E211 – benzoat de sodiu şi dioxid de carbon.
Atunci ce mai bem?
Alternativa este să bem suc natural din fructe proaspete. Copiii au o capacitate de învăţare enormă, însă prin imitaţie, de aceea părinţii sunt responsabili să ofere un model de consum alimentar sănătos.
Ce înseamnă un suc natural?
Sucul natural este un produs obţinut exclusiv din fructe sau legume coapte, proaspete, îngheţate sau congelate. Conform legislaţiei, sucurile naturale din fructe sau legume nu pot conţine conservanţi, coloranţi sau arome, altele decât cele obţinute din fructele sau legumele din care produsul a fost făcut.
În plus, sucurile de fructe nu ar trebui să conţină zaharuri. Culoarea şi aroma provin întotdeauna din fructele sau legumele din care a fost obţinut sucul. Acesta este motivul pentru care, de exemplu, sucurile de mere pot avea diferite arome, în funcţie de merele din care acestea au fost făcute – mai acre sau mai dulci.
Nu vă lăsați înșelați! Cel mai bine este să știți ceea ce consumați. Sucurile gata făcute vă pot păcăli.


Comentarii
Trimiteți un comentariu